FOTO Muzică, voie bună și vedete la petrecerea de 40 de ani a lui Cristi Brancu

11.03.2013

O dată face omul 40 de ani! Din acest motiv, Cristi Brancu a dat sâmbătă o petrecere de ținut minte, cum se poate întâmpla doar o dată la 10 ani! La restaurantul "Șarpele roz" din Capitală, peste 60 dintre prietenii adevărați ai "Agentului VIP" au venit la un chef ca-n vremurile interbelice, în care s-a dansat, s-a râs, s-a vorbit și s-a cântat!

Cristi Brancu

Cristi Brancu a fost provocat să cânte și a făcut-o alături de Nicu Gigantu și de Aurel Pădureanu. Prezentatorul de la Antena 2 a fredonat piesa preferată, "Sunt vagabondul vieții mele".

A cântat atât de bine că Madalin Voicu și iubita lui, Carmen, au ieșit la dans!

Cel mai căutat bărbat a fost Mihai Albu, de la care toată lumea a încercat să înțeleagă cât mai multe despre divorțul recent.

Recordul de râs a venit de la masa la care maestrul Costel Constantin și Andrei Duban au făcut un derby de bancuri.

Spre miezul nopții, cealaltă sarbatorită a serii de la "Șarpele Roz", Cornelia Catanga, a cântat pentru toți, suindu-se chiar și pe scaune!

Soția lui Brancu, Oana, alături de Cornelia Catanga.

Oana

Tortul a fost o mare surpriză pentru sărbatorit.

In secret, Oana a complotat cu cofetăria Claus, de unde a venit un tort pe care se aflau tăieturi din ziare cu momentele importante ale vieții - căsătoria, nașterea baietelului lor, Tudor -, cu copertele cărților lui Cristi și, evident, cu secvențe de la "Agentul VIP".

Undeva, pe tort, se afla și primul semn de iubire care a apărut acum 5 ani între Oana și Cristi.

"Sunt fericit! Pentru că am ajuns la 40 de ani împreună cu oamenii care mă iubesc!

Pentru că Oana și Teddy mi-au făcut ziua cea mai frumoasă!

Pentru că a fost un chef ca în cele mai bune vremuri! Lumea zice că un bărbat e matur de-abia de la 40 de ani.

E bine - în sfârșit, am intrat în rândul lumii", a declarat Cristi Brancu.

Prezentatorul TV a avut grijă de toți invitații.

Mihai Albu nu putea rata aniversarea lui Cristi Brancu

Cristi Brancu

 

Cristi Brancu: "Bianca Drãgusanu are culoarea ca 'treaba mare' "

15.05.2012

Realizatorul radio și TV Cristi Brancu crede de Bianca Drăgușanu a exagerat cu vizitele la solar.

bianca dragusanuVedeta de la Antena 2 crede că, din lipsă de ocupație, fosta asistentă TV încearcă să iasă în evidență cu ajutorul operațiilor estetice și a vizitelor repetate la solar.

"Bianca Drăgușanu spune că e dependentă de solar. Păi de asta are culoarea aceasta, cum să-i spun ca să nu sune urât?! Are pielea  ciocolatie, ca... 'treaba mare'. Cred că Bianca vrea să înlocuiască lispa unei profesii cu operațiile estetice, cu solarul...", a spus Cristi Brancu, luni, în emisiunea sa de la Antena 2 - "Agentul VIP".(sursa:libertatea)

Cristi Brancu, declarație de iubire pentru soția sa: "La mulți ani, dragostea mea! Te iubesc!"

23.01.2012

Cristi Brancu și soția sa, Oana Turcu, au sărbătorit, sâmbătă, patru ani de când s-au cunoscut. Cu această ocazie, prezentatorul radio și TV a ținut să arate întregii lumi cât de mult își iubește soția și i-a făcut o declarație de dragoste acesteia, în direct, în cadrul emisiunii "Agentul VIP", dar și prin intermediul blogului personal.

"Încercăm, fiecare dintre noi, să ne amintim viața noastră înainte de acel 21 ianuarie 2008. În spatele atâtor motive de mândrie profesională, se căsca atunci în noi un mare gol. Era sufletul flămând.

Dumnezeu însă avea planuri. Dorea ca abia de atunci, adevărata noastră poveste să se scrie. Au trecut 4 ani - pare o clipă, dar și o întreagă viață!- din ziua aceea, 21 ianuarie, în care fiecare dintre noi simțea ceva inexplicabil, înaintea clipei în care urma să ne vedem pentru prima oară în viață. Ce se putea ascunde în fața unui interviu la ceas de seară la Agentul VIP? Mesajele total protocolare fremătau, totuși. Era emoția. Iar seara, când ne-am văzut față în față, a fost secunda de sclipire. Da! Sufletul nu m-a înșelat!Am știut amândoi, din acel 21 ianuarie în care nu am vorbit nimic în plus decât ceea ce se cuvenea, că vom trece peste ORICE obstacol artificial al vieții pentru a trăi, acum și mereu, FERICIRE.

NE-AM ÎMPLINIT UNUL PE CELĂLALT! Amândoi ne-am împlinit un cămin, o poveste frumoasă la Antena 2, un semn zilnic de afecțiune, nicio zi în care să nu-i spui "te iubesc", apoi strălucirea supremă - un copil.

Voi, toți, cei care citiți acest mesaj, nu uitați că dacă simțiți - și după 4 ani de viață trăită cu pasiune și obstacole - că inimă vă iese din piept când auziți doar vocea celuilalt sau pur și simplu, îl SIMȚIȚI, atunci sunteți parte al aceluiași întreg. LA MULȚI ANI, DRAGOSTEA MEA! TE IUBESC!", a scris Cristi Brancu pe blogul său.(sursa:libertatea)

Cristi Brancu şi Oana Turcu vor avea un copil

17.02.2011

Oana Turcu și Cristian Brancu vor deveni părinți anul acesta. Prezentatorii emisiunii "Confidențial", de la Antena 2, au aflat vestea cea mare imediat după ce s-au întors dintr-o vacanță la celebra Laguna Albastră.

cristi brancu si oana turcu

Vacanța i-a fost oferită Oanei chiar de Cristi, soțul ei, cu ocazia zilei ei de naștere. S-a întâmplat în luna noiembrie a anului trecut. Au plecat în Canaria, de unde au luat vaporașul către Laguna Albastră, locul în care celebra Brooke Shields și-a făcut debutul în film, în producția cu același nume.

Vestea cea mare, că Oana a rămas însărcinată, au aflat-o chiar de Crăciun. Oana și Cristi au preferat să păstreze secretul despre sarcina Oanei, până când s-ar fi convins că lucrurile vor decurge bine, medical, pentru mămică și copilaș.

"Da, e adevărat, trăim un vis"

Sarcina Oanei a strâns și mai mult legătura dintre cei doi soți. Cristi este foarte tandru și drăgăstos cu Oana, pupând-o, în fiecare seară, pe burtică.

Informația, ajunsă la urechile noastre din surse medicale, a fost confirmată, marți seară, chiar de Cristi Brancu, la Gala Femeilor de Succes, eveniment care a avut loc în București. “Da, e adevărat. Trăim un vis început în Laguna Albastră și sperăm ca totul să fie perfect, pentru ca în vară să avem un copil!”, ne-a declarat Brancu. Prezentatorul de la Antena 2 a fost la eveniment alături de soția sa, care a și primit din partea organizatorilor un premiu special, pentru afaceri și televiziune.(sursa:libertatea)

Cristi Brancu: "Dacă generaţiile îşi doresc să fie Drăguşanu, Buruiană sau Tonciu suntem pierduţi"

17.09.2010

Cristi Brancu are o părere extrem de bine conturată în ceea ce privește asistentele din talkshow-urile de televiziune. Moderatorul nu înțelege rostul unui asemenea decor care nu scoate o vorbă. Într-o intervenție telefonică Brancu a declarat că jobul de asistentă tv este justificarea pentru cea mai veche meserie din lume, prostituția. Se pare că Bianca Drăgușanu și fetele în cauză s-au simțit lezate de opinia vedetei.

cristi brancubianca dragusanu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

"A făcut ceva vâlvă intervenția mea de aseară, de la Observator, și nu pricep exact de ce. Am fost întrebat ce părere am despre asistentele TV. Înțeleg că adevărul a fost dramatic și dureros pentru distinsele fete aflate în studio, în frunte cu Bianca Drăgușanu. Probabil că nu se așteptau să spun pe șleau ceea ce sugerez de multă vreme la Agentul VIP.

Ca să fie clar, punctez: când am să văd o asistentă TV plimbându-se prin Cișmigiu de mână cu un profesor cu salariul proaspăt ciuntit de Boc, am să cred altceva decât faptul că e o tagma plină de rechini cu fustă, care caută bărbați bogați ca să se căpătuiască. Să ridicăm la rang de vedete niște pipitze care se vând scump și apoi pozează în maicutze, de dragul vreunui fraier care le ia de virgine, e treaba lor. Dacă generațiile "evoluează", adică nu-și mai doresc să fie Monica Columbeanu, ci Buruiană, Tonciu, Drăgușanu și altele, cred că suntem efectiv pierduți. Sunt atâtea proiecte valoroase în România, și noi stăm să facem dezbatere TV despre niște... mai bine tac", notează Cristi Brancu pe blogul personal. (sursa:libertatea)

Cristi Brancu:”Mădălin Ionescu a plătit pentru toate lucrurile pe care le-a făcut”

20.08.2010

Prezentatorul tv, Cristi Brancu a dezvăluit câteva informații la "Știrea mondenă a zilei", de la Europa FM, despre suspendarea lui Mădălin Ionescu din grila Antenei 1, mai exact de la cârma emisiunii mondene "Acces Direct". Acesta a fost înlocuit de Simona Gherghe.

cristina siscanu si madalin ionescu

În opinia lu Brancu, Mădălin Ionescu a plătit pentru comportamentul său față de conducerea trustului, iar la acestea s-a adăugat și scandalul amoros din jurul relației dintre el și Cristina Șișcanu.

"Simona Gherghe este o persoană îndrăgostită de lucruri foarte profunde și foarte adevărate. E un om care cel mai probabil va schimba față emisiunii frivol mondene, cu audiență, "Acces Direct". Mădălin Ionescu a plătit pentru toate lucrurile pe care le-a făcut, mai puțin viața lui personală, cât pentru modul în care el a reacționat când conducerea postului i-a cerut să gestioneze situația prin care trecea. În anumite momente a refuzat să asculte trustul, lucru ce i-a adus schimbarea. Asta nu înseamnă că nu sunt șanse ca Mădălin Ionescu să rămână în trustul Intact. După părerea mea, Mădălin are destule oferte și multe lucruri de făcut", a mărturisit Cristi Brancu la Europa FM.(sursa:libertatea)

Cristi Brancu: "Botezatu o taie de la raţie pe Bianca!"

26.03.2010

Dezamăgit de scandalul în care a fost implicată Bianca, creatorul de modă Cătălin Botezatu a hotărât nu doar să se despartă de blondă ci și să-și retragă susținerea în toate proiectele în care o ajutase, anunță Cristi Brancu, pe blogul său.

"După rușinea pe care a trăit-o aseară în direct la Capatos, când s-a dovedit că Bianca umbla prin casele fotbaliștilor, Botezatu a prins o furie pe blondina păcătoasă, așa cum nu l-am auzit niciodată. Pe scurt, cel care a scos-o la lumină pe fata asta, uimit de perversitatea cu care ea spunea "acum, că sunt liberă, pot să mă duc unde vreau", Pygmalion Botezatu s-a hotărât să o taie zdravăn de la rație. Aflați de la myconfidential.ro că școala de actorie de la Los Angeles s-a dus pe apa sâmbetei. Mai aflați de la mine că Bote îi aranjase blondei să fie printre cele 40 de vedete Playboy din lume care, o dată pe an, sunt primite în casa lui Hugh Hefner și se face un superpictorial (așa cum a făcut și Andreea Mantea)", notează Brancu pe blog.

Măsurile dure luate de Botezatu nu se opresc aici, efectele ajungând chiar și la evenimentele pe care Bianca urma să le prezinte.

"În plus, Cătălin îi va reteza nerecunoscătoarei plângăcioase toate angajamentele pentru a prezenta evenimente - pe bani enorm de mulți - care urmau să vină! Unii zic că Bote ar fi fost atât de furios, încât a zis că nu se lasă până nu o vede dusă înapoi la Petroșani. Pregătiți-vă pentru filmul Răzbunare infernală, varianta românească!", adaugă Brancu pe blogul său. (sursa:libertatea)

Cristi Brancu: "Unele curve s-au făcut asistente TV"

25.03.2010

După ce cântărețul Florin Chilian a spus că "toate curvele s-au apucat de cântat", fapt ce afectează turismul românesc, deoarece nu mai are cine să-i satisfacă pe cei care vroiau să ne viziteze țara, Cristi Brancu l-a contrazis pe artist, aseară, în emisiunea Agentul VIP.

Prezentatorul TV este de părere că o parte din femeile ușoare din țara noastră au optat să fie asistente TV.

"Florin Chilian spune că toate curvele s-au apucat de cântat. Nu e adevărat! Unele s-au făcut asistente TV. Sunt mai multe categorii, încât nu mai poți să respiri", a spus Brancu, aseară, în emisiunea pe care o moderează.

(sursa:libertatea)

Striptease şi cătuşe pentru Cristi Brancu

10.03.2010

De ziua bărbatului, Cristi Brancu a împlinit 37 de ani. Prezentatorul TV a  fost sărbătoritul zilei la Agentul Vip și a avut parte de numeroase surprize.

El a primit din partea echipei emisiunii o statuetă Oscar, un mouse în formă de mașină și o asistentă nouă. Dar asta nu e tot. Seria de surprize a culminat cu.. un show de striptease. Prezentatorul a fost luat cu cătușele de o tânără domnișoară, după care a asistat la un adevărat spectacol de dans.

Vedeți în filmulețele de mai jos cum a petrecut Brancu la 37 de ani.

(sursa:libertatea)

Cristi Brancu şi-a muşcat sânii de ziua lui

04.03.2010

La filmările pentru ediția de duminică, 7 martie, a emisiunii "Confidențial", Cristi Brancu a testat imposibilul și asta fără să cheme reprezentanții Cărții Recordurilor:  și-a mușcat sânii.

cristi brancu

Show-ul, găzduit de Oana Turcu, poate fi urmărit la ANTENA 2, duminică, de la ora 21,00. La eveniment vor fi prezenți Nico, Anda Adam, Connect-R, Dj Rhyno și Sylvia, MIhai Mitoșeru și iubita lui, Brianna Caradjea, Ileana Ciuculete împreună cu soțul ei, Cornel.

cristi brancu

Evenimentele s-au petrecut astfel: pe 9 martie, Cristi Brancu își sărbătorește ziua de naștere, iar soția sa s-a gândit mult la un cadou care să fie, pentru el, o surpriză plăcută. Astfel că, la încheierea filmărilor emisiunii "Confidențial", unde tema de dezbatere a fost "războiul sexelor", Oana s-a repezit în culise, de unde și-a făcut din nou apariția în platou cu un tort pe care tronau o pereche de sâni în mărime naturală și care, s-au dovedit a fi și gustoși, dacă e să-l credem pe sărbătorit.

Tortul buclucaș a făcut deliciul publicului atunci când a fost afișat în fața tuturor. În ropote de aplauze, cu un tir de artificii și evident cu tortul "siliconat", Cristi Brancu a fost sărbătorit de întreaga sa echipă. (sursa:libertatea)

Brancu a slăbit ca Botezatu

08.02.2010

Cristian Brancu a slăbit după sărbători 6 kg. Având în vedere că mulți l-au întrebat cum a reușit să dea jos atât de repede, moderatorul de la Antena 2 explică pentru cei care l-au întrebat că secretul a constat într-o cură cu ceaiuri și pastile Zein, pe care le ia și Cătălin Botezatu.

cristi brancuCristi spune că Botezatu i-a sugerat să slăbească cu produsele pe care le folosește el în luna decembrie. "Zein m-a băgat iar în costume! Totul se trage de la vizita lui Cătălin Botezatu la Agentul VIP, în decembrie 2009. Mi-a adus în dar o cutie plină de pastile și ceaiuri Zein, despre care mi-a explicat (si am citit pe www.zeinherbal.ro) că sunt foarte bune atât pentru slăbit, cât și pentru ficatul greu încercat".

Acesta a continuat: "După Anul Nou, m-am ținut serios de ele și am slăbit 6 kilograme în trei săptămâni. Am mâncat normal, adică n-am exagerat cu dieta, nici nu m-am înfometat, dar nu m-am ferit de bunătăți". Moderatorul este acum fericit că a ajuns la silueta pe care o avea când s-a căsătorit cu Oana Turcu. (sursa:libertatea)

Cristi Brancu si Oana Turcu au aniversat un an de casnicie

28.10.2009

Zilele trecute, Cristi Brancu si Oana Turcu au aniversat un an de cand se iubesc cu acte in regula.

cristian brancu

 "Multumesc, Oana, te iubesc!", i-a transmis jumatatii sale, Agentul VIP al Antenei 2, prefatand dedicatia speciala pe care le-a facut-o Gina Lincan.

La multi ani si cat mai multe aniversari! (sursa:antena2)

 

Adriana Bahmuteanu s-a lasat asteptata de Cristian Brancu

Bahmu si-a reluat activitatile mondene, dar nu reuseste sa fie punctuala.

adriana bahmuteanuAdriana a fost invitata la emisiunea lui Cristian Brancu, „Agentul VIP”, de la Antena 2. Vedeta s-a jucat cu rabdarea lui Brancu, întârziind mai mult de 15 minute, un „sfert academic” inacceptabil în cazul emisiunilor în direct.

Prezentatoarea Kanal D a plecat relaxata de acasa, din Pipera, gândindu-se ca emisiunea începe mai târziu, scrie "ring". Mai apoi s-a pus bariera spre Petricani, dupa care s-a ratacit prin complexul Romexpo.

Totusi, Adriana l-a sunat pe realizator, acesta fiind astfel nevoit sa faca emisiunea cu sotia lui Prigoana prin intermediul telefonului. (sursa:ziaremondene)

Brancu, din nou cu bâta în balta!

cristian brancuToata lumea stie de emisiunea lui Brancu de pe Antena 2, în care ia la forfecat tot felul de vedetute, într-o maniera etern insipida, incolora, inodora. Maniera de care nu se dezice nicicum. În absenta umorului, trebuie sa se exercite într-un fel sau altul. Asa ca a ales stilul fad, din care abia reuseste sa stoarca vreo doua rânjete din partea spectatorilor din fata pupitrului sau, platiti de altfel de a da cu aplauzele la comanda.

Cât despre hohote de ras sau de zâmbete, nici nu încape vorba, pentru ca acestea pot fii reactiile firesti la un umor de calitate. Ceea ce lui Brancu îi lipseste. Dar de, nu pot exista toate calitatile într-un om. Spre exemplu poti sa fii moderator, dar sa n-ai umor. Ei si ce!! Caci la urma urmei a devenit o moda a zilelor noastre! Si apoi daca ai prea mult umor poti sa risti un rating scazut. Dar problema este ca Brancu crede ca are umor, iar în virtutea acestuia si un rating pe masura!...

Va fanculo, Mihaela!

mihaela tatuPrintre ultimii sai invitati s-a numarat si Mihaela Tatu. Supusa, de altfel, de a face un tandem antiumoristic cu Brancu, la un moment dat au ajuns si la capitolul Ramona Badescu, cea care a declarat ca nu a gustat niciodata, la modul biblic, din bunaciunea masculilor români, profilându-se doar pe masculul italian. Mihaela Tatu initial, s-a aratat ca nu stie cine e Ramona Badescu. Brancu a sarit imediat în ajutorul Mihaelei cu remarca: „, cum nu stii!?...Fata cu „ochio show”. Adica, va fanculo, Mihaela!...” Fâstâcita, pentru câteva secunde, dna Tatu nu a înteles daca e înjurata ea sau Ramona Badescu?!...

„Senectut” rimeza cu „tut”, în acceptia lui Brancu

Dar ma rog, au trecut peste episodul cu pricina si la un moment dat au ajuns la capitolul Ion Tiriac care, zice-se, ca e cuplat cu Ana Maria Ferent. Concluzia celor doi, nu putea avea ca suport decât tot un rânjet, reiesit din parerea idioata ca, Ion Tiriac „este un senectut care rimeza cu tut”. Pentru inventia de a crea doua cuvinte noi în limba româna, „senectut” si „tut”, cât si pentru multe altele, Cristian Brancu ar merita un premiu de exceptie, care sa sublinieze rapiditatea de care da dovada în a inventa prostii si prostioare!... (sursa:atac-online)

Cristi Brancu are interzis în budoarul sotiei

Cristian Brancu are interzis de la Oana Turcu sa intre în mansarda casei lor din Mogosoaia, acolo unde aceasta si-a amenajat un budoar elegant, se afirma pe www.sandy-bell.com.
cristi brancu si oana turcu
"Este spatiul meu intim, cu hainele si lucrurile mele, iar sotul meu nu are voie sa intre aici", marturiseste Oana.

Cristian Brancu si Oana Turcu Brancu s-au mutat în casa lor noua în luna septembrie a anului trecut. Amplasata în Mogosoaia, lînga lac, vila dispune de o curte de 1.000 de metri patrati cu flori, pomi fructiferi, vie si un pavilion pentru musafiri, iar interiorul a fost decorat cu mobila masiva din lemn sculptat manual, importat din India. Pentru dormitor, Oana a ales un pat din piele de crocodil si lampi din Maroc. (sursa:evenimentul)
 

Comentarii

până acum sunt 11 comentarii

esti un prost de prost sa ma piss pa tine

Postat de petrika Tuesday, 17.04.2012 @ 15:56pm | #11

Cristi Brancu este o javra platita ca sa latre de rau pe,PRESEDINTELE BASESCU.El Brancu rahatul cu ochi care nici macar nu e in stare sa mai schimbe si el formatul emisiunii de care ne-am saturat si noi si invitatii emisiunii,se gaseste sa vorbeasca de rau pe singurul om caruia ii pasa de noi de romani dupa revolutie in coace.Asadar ii transmit lui Cristi Brancu sa-l pupe-n fund pe Basescu impreuna cu PROASTA AIA de CACAT HARA care e vai steaua ei de proasta si mincinoasa.

Postat de julia Wednesday, 7.03.2012 @ 12:58pm | #10

Astai un banc cu base

Cica Valin Tudor e chemat de Basescu.
Base-Valine daca imi indeplinesti 3 dorinte de pun presedinte in locul meu.
Valin Tudor -Care e prima voastra dorinta.
Base-Vreau sa imi faceti o statuie cu mana ridicata ianinte.
Valin Tudor aduna ceva unguri pana dimineata gata era statuia. Base se uita pe geam vede statuia. Valin Tudor-Care este a doua voastra dorinta.
Base-Sa spanzurati un ungur de mana statui mele
Il ia pe cel mai cel idiot s.a si il spanzura.Ziua urmatoare base vede unguru spanzurat.
Valin Tudor-Care este a treia voastra dorinta.
Base-Sa schimbati unguru in fiecare zii

Postat de alex Friday, 27.01.2012 @ 21:27pm | #9

cristi te rog sa mi spui daca a nascut oana urgent la tv pe la ora 22.mersi mult.

Postat de bianca Monday, 1.08.2011 @ 21:55pm | #8

cristi te rog sa mi spui daca a nascut oana urgent la tv pe la ora 22.mersi mult.

Postat de bianca Monday, 1.08.2011 @ 21:53pm | #7

Esti febletea mea; ma uit in fiecare seara la emisiunea ta, chiar si in reluare. Tu si Oana sunteti un cuplu perfect. Te rog cheama-l si pe TINU VERESEZAN in emisiunea ta. Va pup

Postat de laura Monday, 4.07.2011 @ 16:03pm | #6

Ma numesc daniela am 44 de ani nascuta pe 25 Octombrie si pina acum 2 ani eram foarte slaba dar am inceput sa ma ingaras cu toate ca iau si medicamente pentru slabit si nu mananc decit odata pe zi. Ce pot sa fac? multumesc pentru raspuns.

Postat de daniela Wednesday, 22.06.2011 @ 21:56pm | #5

Un motan se plimba pe camp. O vaca il intreaba:
-Asa mic si deja ti-a crescut mustata ?
-Si tu asa mare si tot fara sutien?

eu sunt chiar cezar , dar am 12 ani

Postat de Cezar Monday, 23.05.2011 @ 22:19pm | #4

vreau sa ii transmit lui varul sandel toata admiratia mea,respectul si afectiuneamea. Si sa ii spun ca in fiecare dimineata la Tirgul de Produse Traditional Taranesti il deschidem cu melodia dinsului; Buna dimineata lume si Taci tataie!!! cu stima si respect!!!

Postat de danieladany1967 Monday, 16.05.2011 @ 21:59pm | #3

serpi foarte multi de care imi era frica

Postat de madalina Thursday, 3.03.2011 @ 22:11pm | #2

Esti tare Cristi . Mult noroc in continuare!!!!!

Postat de Anca Saturday, 25.12.2010 @ 09:56am | #1

Scrie un comentariu:

Nume:(*)
Email:
Comentariu:(*)
Cod validare:(*)
o poza
 

Notă: Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii. Adresa de mail nu va fi vizibilă sau folosită în alte scopuri. Vă rugăm scrieţi comentarii relevante. Orice conţinut nepotrivit sau ofensator poate să fie modificat şi/sau şters.

Caractere interzise /\%&$#~<>^*"{}[]